Un straniu de roz

Oamenii... creaturi mult prea slabe care se considera puternice... fiinte atat de nebune si totodata atat de tematoare.. frumos ambalate, urat asamblate... arunca cu ochii inchisi si cersesc la palatul lucrurilor pierdute.. se ascund de soare cand e prea puternic si uita sa se intoarca spre el cand raman fara lumina..

Se dezbraca de esenta si imbratiseaza aparenta pe pielea goala si apoi se intreaba de ce ii doare... Asculta mii de voci si sunete.. ale marii, ale oamenilor, ale pasarilor, dar nu aud vocea inimii... Privesc lumea prin ochelari de lemn si se intreaba de ce nu vad bine.. Se invelesc in plapuma de gheata si tanjesc dupa caldura..

Fiinte care gandesc dragostea in loc sa o simta, se razboiesc cu destinul si fac pace cu haousul... se rup de credinte, se agata de iluzii si cad in deznadejde... aprind lumina in incaperile casei, dar nu si in incaperile sufletului... se ratacesc prin o mie de ganduri si se pierd in detalii... cauta in cenusa amintirilor si se ard, cauta in marea viitorului si ii ia valul.. dar uita sa caute in prezent..

Oamenii... fiinte nebune care uita ca pana si masca lor invizibila ii va trada la un moment dat...