miercuri, 20 iunie 2007

Frumusetea riscului...

Sa-ti asculti inima sau sa urmezi pasii ghidati de ratiune? Sa-ti arati sentimentele sau sa pari indiferent desi in realitate nu esti? De ce sunt tot mai putine persoane care isi asculta inima cu adevarat si se lasa indrumati de sentimente? Oare nu realizeaza ca pierd cu aceasta atitudine?

De ce se tem cel mai mult oamenii? E simplu... se tem sa faca un pas nou.... sa rosteasca un cuvant nemairostit... si se tem ca toate acestea le va provoca suferinta.. Cineva a zis ca daca nu risti..nu castigi.. foarte bine spus... Daca te inchizi intr-o incapere si consideri ca acolo ai tot ceea iti doresti, te inseli... pentru ca nu vei cunoaste niciodata soarele, marea, nisipul... Daca vrei sa privesti lumea doar prin gaura cheii nu vei trece niciodata dincolo de aparenta... Daca iti porti sufletul mereu intr-o carapace te vei obisnui prea mult cu intunericul... Si totusi multi fac acest lucru..

Oamenilor le lipseste curajul.. ei stau pe tarm si sa isi imagineaza ca sunt in larg... E mult mai usor sa iti imaginezi un lucru decat sa il faci... Poti sa-ti imaginezi orice..aici nu sunt limite, nu sunt bariere, iti concepi propria ta lume dupa gustul tau, cu culorile si pensulele tale... Dar ce faci cand te izbesti de realitate?

Se spune ca cel mai bine in viata e sa ai rabdare, sa astepti... daca vrei sa vezi curcubeul trebuie sa astepti sa vina ploaia, daca vrei sa vezi ghioceii trebuie sa astepti sa infloreasca..insa nu astepta si cand iubesti...
Cel caruia ii este frica sa iubeasca este nedemn de ea, franele interioare nu te aproprie de castig...ci de pierdere...

Deci risca daca iti doresti cu adevarat ceva.. si daca il/o iubesti, atunci fa totul... iar momentul pe care il astepti pentru a actiona nu va fi si nu a fost..el este...mai tarziu e posibil sa nici nu mai fie...Iubeste la timp persoana de langa tine..caci mai tarziu poate fi imposibil...

Un comentariu:

smileysabi spunea...

Raspunsul este: din orgoliu. Desi nu vrem sa recunoastem, de multe ori cand suntem pusi fata in fata cu propriile sentimente, trairi, emotii, ne e frica sa le recunoastem, sau mai rau: ne incapatanam sa nu o facem, in primul rand fata de noi si apoi fata de persoana in cauza. De ce? Simplu, pt ca mereu asteptam sa faca celalalt primul pas, pt ca avem falsa impresie ca daca vom fi primii care recunoastem ce simtim vom cadea de prosti, vom avea de pierdut..de fapt ne e frica sa riscam..cum ai zis si tu..ne e frica de ideea de pierdere..Cred ca de fapt greseala noastra este una de mentalitate, percepem totul in termenii invinsilor si invingatorilor, in loc sa ne dam seama ca in jocurile iubirii competitia nu isi are locul.
Si totusi...