"Haotic jurământ ai încrustat
Pe adormite frunze de petunii
Simteai cum ard si brusc m-ai înghetat
Într-un cristal râvnit de toti nebunii
Cât de sărac e timpul ce-l mai am…
Bogată-i depărtarea că te are…
Prezentul pare-a fi ultimul gram
Din mierea care-ai fost. Acum, eşti sare."
Mariana Eftimie Kabbout
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un comentariu:
De ce ne naştem oare, oricum plecăm din viaţă
De ce ni-s numărate şi orele ce trec?
Prea multe feţe aspre ascunde-a noastră faţă
Şi măsurat ni-i timpul necredincios şi sec.
De ce regret trecutul, oricum nu este cale
Să mă abat din drumul cuprins între porunci
Căci scris mi-a fost pe frunte s-o iau direct la vale
Deşi tot urc spre vârfuri luptând chiar şi pe brânci
Din tot ce-am luat cu mine nimic n-are valoare
Iluzii şi speranţe s-au rătăcit pe drum
Şi dacă spus-au unii că fericirea doare
De ce aveau dreptate şi încă au şi-acum?
Să nu te chinui astăzi să înţelegi cuvinte
Căci de înveţi prea multe, vei vrea să ai un rost
Dar vântul veşniciei îţi va aduce-aminte
Că moarte-i după viaţă şi doar un om ai fost...
Trimiteți un comentariu