Probabil...

Probabil că a fost demult
de nu îţi mai aduci aminte,
când te numeam un trubadur
al dragostei fără cuvinte...
Te strecurai nedesluşit
în inima neprihănită,
de unde-apoi plecai subit.
Doar uşa-n urma ta, trântită,
se auzea. Ce mai conta?
Prin ea, doar vântul şuiera...

Probabil că mai e şi azi
planeta cu păpuşi de ceară,
unde sărutu-ţi dezmierda,
ca mai apoi cumplit să doară...
Şi de mai e, ce pot să fac?
Doar să te-adun din simfonii,
În care-arcuşuri nu mai tac
Decât atunci când nu revii,
Cu-n si bemol descreierat
Din care uiţi că n-ai plecat...

„Probabil”... e-un cuvânt greoi
De pronunţat. Mai bine-ai spune,
Ce s-a-ntâmplat de fapt cu noi ?
De dragul vremurilor bune,
Fă-mă tulpină-n care seva
Va clocoti cerşindu-te...
Hei, nu mă compara cu Eva,
Ea n-a murit iubindu-te!
Las-o acolo unde e,
Şi spune-mi, m-ai uitat?... De ce ?...

(Mariana Eftimie Kabbout)